Diabetul zaharat de tip 2 – de la teorie la practica

Diabetul zaharat de tip 2 este cea mai des intalnita forma de diabet. Caracteristica principala este faptul ca organismul nu poate folosi eficient insulina. La inceput, pancreasul compenseaza producand mai multa insulina, dar cu timpul, pe masura ce boala evolueaza, acesta nu mai poate tine pasul si valorile glicemiilor incep sa creasca. Daca organismul este expus mai mult timp la valori glicemice peste normal, acestea vor incepe sa afecteze diverse organe si sisteme, cele mai sensibile fiind ochii, rinichii, sistemul nervos si inima.

Diabetul zaharat tip 2 se trateaza prin modificarea stilului de viata, medicamente orale (pastile) si insulina. Unii oameni isi pot tine diabetul sub control printr-o alimentatie echilibrata si sport, dar majoritatea vor necesita tratament medicamentos si/sau insulina. Diabetul zaharat de tip 2 este o boala evolutiva, si chiar daca la inceput nu veti avea nevoie de pastile, cu timpul glicemia va necesita un tratament din ce in ce mai riguros.

Persoanele la risc de a dezvolta diabet zaharat tip 2 sunt cele trecute de 40 ani, supraponderale sau obeze, sedentare; riscul creste suplimentar daca suferiti de hipertensiune arteriala, daca aveti in familie persoane diagnosticate cu diabet zaharat de tip 2 (chiar si la o varsta inaintata), iar pentru femei daca au nascut cu copil cu greutatea mai mare de 4kg.

Valoarea normala a glicemiei dimineata pe nemancate este intre 60 si 100mg/dl; valorile mai mari de 100mg/dl se investigheaza de catre medicul diabetolog prin analize de specialitate. In functie de rezultate, puteti stabili impreuna un plan de urmarire si tratament pe termen lung, fie ca este vorba de modificarea stilului de viata, medicamente orale (pastile) sau insulina.

Investigatiile si tratamentul diabetului zaharat sunt decontate integral de catre CNAS prin programul national de diabet zaharat. Astfel, cu trimitere de la medicul de familie, pacientii se pot prezenta la o prima consultatie gratuita la medicul diabetolog; dupa confirmarea diagnosticului se va completa o fisa de dispensarizare (de luare in evidenta). Este important de stiut ca un pacient nu se poate prezenta la un al doilea medic diabetolog dupa inregistrare decat cu acordul medicului curant (cel care a inregistrat initial pacientul) si cu o copie dupa fisa de dispensarizare. Urmarirea pacientilor cu diabet zaharat se poate face lunar sau trimestrial; o data la 6 luni ar trebui efectuata o spitalizare de zi, adica o forma de internare cu durata de cateva ore, timp in care se pot efectua mai multe investigatii pe care medicul le considera necesare, cum ar fi analize de sange, de urina, electrocardiograma, ecografie abdominala, diverse consulturi de specialitate (oftalmologic, neurologic, cardiologic).

Comentarii





  • Chiar daca Nutrimed Help nu mai are un sediu propriu, va invitam sa continuam colaborarea cu ajutorul centrelor medicale partenere.

    Dr. IOANA FLORENTIU (DIMA) vezi CV http://nutrimedhelp.ro/cv-dr-ioana-florentiu/ - program incepand 1 august 2016:

    Spital Provita - Str. Agricultori nr 82, sect 2, Bucuresti
    - consultatii de diabet si boli metabolice in contract cu CASMB (gratuit cu bilet de trimitere de la medicul de familie)
    - consultatii de nutritie
    - program luni-vineri 08-14:00
    - programari la telefon 0752.247.194 doar in timpul orelor de program

    Centrul Medical Columna - Str. Tepes Voda, nr. 51, sector 2, Bucuresti (colt cu Str. Gheorghe Costa-Foru)
    - consultatii de nutritie, testare metabolica
    - program: marti 13.00- 19.00, joi 15.00-17.00
    - programari la tel: 021.308.80.80

  • Arhivă